Dumitru Roibu: „Este absurd să se utilizeze apele uzate epurate în agricultură”

Președintele partidului politic Alianța „Moldovenii”, Dumitru Roibu, a criticat ideea exprimată de ambasadoarea Suediei în Moldova, Petra Larke, privind reutilizarea apelor uzate epurate în agricultură.

Propunerea a fost prezentată de diplomatul suedez în cadrul celei de-a 9-a reuniuni a Dialogului politic național la nivel înalt în domeniul resurselor acvatice, care a avut loc joi la Chișinău.

Dumitru Roibu a calificat această idee ca fiind lipsită de fond și absurdă, subliniind că Moldova dispune de rîurile Nistru și Prut, a căror apă poate fi preluată în interiorul țării în timpul viiturilor de primăvară și folosită pentru agricultură, întrucît oricum aceasta se varsă în mare și încetează să mai fie utilă omului.

Președintele partidului politic Alianța „Moldovenii” a subliniat că, în același timp, apele uzate menajere epurate pot fi deversate în rîuri și, prin urmare, în mare, așa cum se procedează în aceeași Suedia, al cărei ambasador ne oferă astfel de „sfaturi valoroase”.

Dumitru Roibu a subliniat importanța adoptării unor măsuri urgente pentru îmbunătățirea stării resurselor acvatice din Moldova, în special a marilor rîuri Nistru, Bîc, Răut și Botna, precum și elaborarea unui plan național de salvare a apelor din Moldova.

Planul de investiții al regiunii dumneavoastră 26 proiecte de legi Mesele rotunde despre programul partidului Cine sîntem? Susțineți-ne
Partidul Politic Alianța „MOLDOVENII” își propune consolidarea întregii societăți în atingerea singurului său scop important: ca țara noastră să fie unită, puternică, bogată și fericită pentru toți cetățenii săi. Dacă sînteți de acord cu această idee, citiți Programul partidului Alianța „MOLDOVENII”.