Conferința raională a Partidului Politic „Alianța Moldovenii” – Soroca
Partidul Politic „Alianța Moldovenii” a desfășurat cu succes Conferința raională de partid în raionul Soroca, un eveniment important pentru consolidarea organizației teritoriale și pentru stabilirea direcțiilor de activitate la nivel local.
În cadrul conferinței a fost ales Consiliul Raional de partid, precum și noua conducere a organizației raionale. În funcția de Președinte al organizației raionale a fost ales domnul Mihai Bulhac, iar în funcția de Secretar al organizației – doamna Corina Guțu.
La eveniment a avut o luare de cuvînt domnul Dumitru Roibu, Președintele Partidului Politic „Alianța Moldovenii”, care a salutat membrii noi ai partidului, a prezentat o analiză a situației politice actuale din țară și a expus strategia politică și organizațională a partidului pentru următorii doi ani, subliniind importanța consolidării structurilor teritoriale și a implicării active a membrilor.
De asemenea, doamna Elena Mărgineanu, membru al Consiliului Politic Național, a încurajat membrii noi să coopereze activ între ei, să dezvolte inițiative locale și să contribuie la obținerea unor rezultate vizibile în raionul Soroca. În acest context, a fost stabilit un plan de sesiuni de pregătire teoretică destinate membrilor noi de partid.
Totodată, domnul Victor Marahovschi, Secretarul General al partidului, a felicitat noua conducere a organizației raionale, exprimîndu-și încrederea în capacitatea acesteia de a dezvolta organizația locală. În cadrul intervenției sale au fost stabilite sarcini comune și priorități de acțiune pentru perioada următoare.
Conferința raională de la Soroca a reconfirmat angajamentul Partidului Politic „Alianța Moldovenii” pentru o organizare internă solidă, o comunicare deschisă cu membrii și o implicare activă în viața politică și socială a comunităților locale, în beneficiul cetățenilor Republicii Moldova.











