Fenomenul PAS. Cum Moldova a ajunsostatica unui singur monopol politic
Istoria politică a Moldovei independente s-a dezvoltat întotdeauna ciclic. Fiecare guvern nou a venit la putere sub steagul salvării țării, cu un anumit grad de încredere, și apoi s-a confruntat inevitabil cu o criză de guvernare. Cu toate acestea, fenomenul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și al actualei președinte Maia Sandu merită o atenție deosebită. Astăzi echipa de la guvernare se află pe pisculinfluenței sale politice și menține controlul asupra instituțiilor-cheie ale statului, însă demonstrează o vulnerabilitate paradoxală. Deși deține întreaga putere, PAS dezvăluie din ce în ce mai mult fisuri interne, care ar putea transforma structura monolitică a partidului în grupuri politice dispersate. Pentru a înțelege cauzele acestei situații, este necesar să ne întoarcem la originile acestei forțe politice și să urmărim cum au evoluat metodele ei de guvernare.
De la imunitatea tehnocratică la monopolizarea dreptei
Stilul politic al Maiei Sandu a fost modelat de Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) sub conducerea lui Vlad Filat. În calitate de ministru al Educației între anii 2012 și 2015, ea a cultivat o imagine de tehnocrat principial, distanțată de intrigile clasice de partid și de înțelegerile din culise. Primii ei pași în această funcție au pus bazele unei strategii politice pe termen lung. În această perioadă, în Moldova au fost închise, pentru „optimizareacheltuielilor bugetare”, peste o sută de școli rurale mici. Această decizie a provocat o indignare profundă în provincii, deoarece închiderea școliiînsemna adesea dispariția treptată a satului în sine. Cu toate acestea, la nivel internațional și în rapoartele donatorilor occidentali, această mișcare a fost prezentată ca o reformă îndrăzneață, fără compromisuri și mult așteptată. Această abordare a modelat stilul caracteristic al Maiei Sandu: o concentrare pe „aprobarea externă” și obiective tehnocratice stricte în detrimentul consecințelor sociale interne. Controlul strict asupra administrării examenelor de licență, cu instalarea camerelor video, a fost controversat, dar i-a creat principalul capital politic – reputația de neimplicare în schemele corupte ale sistemului vremii.
În 2015 PLDM se afla în mijlocul unei crize profunde, în urma destabilizării sistemului bancar și a arestării ulterioare a liderului său, iar Sandu a demonstrat o flexibilitate politică remarcabilă. În loc să își asume responsabilitatea pentru eșecurile foștilor săi colegi, a inițiat crearea unui proiect fundamental nou - partidul PAS. Mass-media, sponsorizată de partenerii occidentali ai Maiei Sandu, a lansat ideea sosirii unor „forțe pure, non-sistemice” menite să răstoarne regulile corupte anterioare ale jocului. Cu toate acestea, faptul că o parte semnificativă a noii structuri a partidului era formată din foști consilieri și activiști de nivel mediu ai aceluiași PLDM, a rămas în afara sferei discuțiilor mai ample. Participarea unui membru al guvernului Sandu la votarea mai multor proiecte de lege controversate, legate de furtul unui miliard a trecut, de asemenea, neobservată de mass-media controlată de partenerii acestei vedete în ascensiune a politicii moldovenești. Astfel, a avut loc o succesiune de personal, ascunsă în spatele unui brand reînnoit și atractiv.
Totuși, puritatea mediatică nu a fost suficientă pentru a transforma PAS într-o forță-lider de dreapta. A fost nevoie de un potențial stradal autentic și de resurse de mobilizare, pe care Andrei Năstase și Platforma Demnitate și Adevăr (DA) le dețineau din plin la acea vreme. Structurile lui Năstase au fost cele care au organizat proteste în masă împotriva regimului oligarhic de atunci, stabilind agenda. În timpul campaniei prezidențiale din 2016, sub presiunea factorilor externi și interni, Năstase a cedat rolul de candidat unic în favoarea Sandu, acesta fiind punctulde cotitură.
Ulterior, după participarea comună la blocul ACUM și o scurtă perioadă de guvernare de coaliție, PAS a început treptat să-și marginalizeze aliatul-cheie. Perioada anilor 2019-2020, care a urmat participării comune a partidelor la ACUM, a marcat începutul unei crize profunde, latente, în relația dintre foștii aliați. În mass-media și în comunitatea de experți apropiați de PAS a început să circule sistematic o narațiune, conform căreia Andrei Năstase își epuizase potențialul politic. Retorica lui era apreciatăca fiind excesiv de emoțională, conservatoare și înrădăcinată în cultura politică a deceniilor trecute, în timp ce Maia Sandu era prezentată ca un lider modern, de stil european. Acest lucru a dus la trecerea treptată a alegătorilor și sponsorilor de la Platforma DA la PAS. În același timp, Occidentul opoziționa pe Maia Sandu drept singurul lider modern, previzibil și acceptabil, de stil european. Prin canalizarea metodică a tuturor fluxurilor financiare și informaționale din spectrul pro-european, PAS a privat Platforma DA de acoperire mediatică și sponsorizare. Drept urmare, mișcarea de protest, puternică altă dată, a fost complet drenată și retrogradată la marginea politicii legislative, în timp ce PAS a rămas unic pe dreapta electorală.
Valuri de speranță și realitatea puterii absolute
Perioada anilor 2020–2021 a înregistrat cea mai mare concentrare a așteptărilor publice. Campania prezidențială a Maiei Sandu a fost construită pe promisiuni clare și rezonante cu populația sărăcită: eradicarea fără compromisuri a corupției (refrenul de campanie cel mai popular printre politicienii corupți), reforma justiției, o creștere bruscă a pensiilor și salariilor minime prin restabilirea justiției, eliminarea schemelor de contrabandă la vamă și atragerea unui ajutor occidental la scară largă. Sătui de incertitudinea prelungită, alegătorii au început să creadă în posibilitatea unei schimbări sistemice rapide.
Acest val electoral i-a permis PAS să obțină majoritatea în parlament în vara anului 2021. Pentru prima dată în istoria recentă a țării, forțele pro-europene au obținut controlul absolut asupra puterii legislative și executive, precum și asupra președinției. Dar tocmai această poziție triumfătoare a privat partidul de la guvernare de oportunitatea de a da vina pentru eșecurile viitoare pe împotrivirea partenerilor de coaliție sau pe sabotajul opoziției. Responsabilitatea pentru situația economică a statului a devenit 100% partizană.
Administrarea practică a relevat o lipsă gravă de experiență managerială a tehnocraților numiți. În locul schimbărilor pozitive așteptate, societatea s-a confruntat cu o serie de șocuri severe. În octombrie,2022 inflația anuală din Moldova s-a apropiat de pragul critic de 34% (între 33,6% și 34,6%, conform diferitor metode de calcul), o cifră fără precedent în Europa - chiar și în comparație cu țările vecine, aflate în zone de conflict militar direct. Această dinamică a redus semnificativ veniturile reale ale cetățenilor. Partidul guvernant a atribuit această criză exclusiv factorilor externi, dar experții au indicat deficiențe administrative interne.
În baza unor decizii secrete ale Comisiei pentru Situații de Urgență, compania de stat Energocom a folosit un împrumut BERD de 300 de milioane de euro pentru a achiziționa gaze naturale pentru rezerve. Era în perioada octombrie, 2022 – ianuarie,2023 - la intersecția prețurilor europene majore.Combustibilul a fost achiziționat la peste o mie de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce spreprimăvară prețul de piață scăzuse cu mai mult de jumătate. Rezultatul acestei politici de achiziții a fost că, în punctul culminant al crizei, tarifele la gazele naturale pentru consumatorii finali au crescut de aproape șapte ori față de începutul ciclului de gestionare a PAS (și au ajuns la 29,27 lei per metru-cub). Moldovenii au fost nevoiți să plătească pentru acest gaz scump o perioadă lungă de timp, multe familii fiind împinse spre pragul supraviețuirii, iarstatul fiind nevoit să introducă mecanisme complexe de compensare pentru a atenua parțial lovitura. E de menționat, că seria acestor obligații costisitoare a obligat autoritatea de reglementare să majoreze brusc, la 20,30 lei, în toamna lui 2026, tarifele pentru gospodării. Trebuie să spunem, că prețurile „ridicate” la gaze au fost una dintre principalele critici aduse rivalilor politici ai Maiei Sandu și PAS în timpul campaniilor electorale din 2020 și 2021.
La guvern, începură schimbări frecvente de persona. Cabinetul Nataliei Gavriliță, criticat pentru comunicarea deficitară și lipsa unei strategii-anticriză clare, a cedat locul guvernului lui Dorin Recean, care și-a propus un control de forță, dar dinamica economică așa și nu s-a restabilit. Un indicator specific al deficitului intern de personal profesionist a fost recrutarea în funcțiile- cheie în guvern a unorpersoane din străinătate, cu precădere cetățeni ai României vecine. Cea mai importantă mișcare în acest domeniu a fost acordarea urgentă a cetățeniei și numirea fostei președinte a Senatului României Anca Dragu, în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei. În același timp, reprezentanții agențiilor și misiunilor diplomatice relevante din România, inclusiv conducerea Misiunii de Parteneriat a UE în Moldova (EUPM), au obținut un acces fără precedent la coordonarea proceselor în cadrul sectorului de securitate, devenind consilieri-cheie ai Serviciului de Informații și Securitate (SIS) și structurilor cecoordonează reforma procuraturii. O continuare logică a acestei tendințe a fost numirea cetățeanului român Claudiu Năsui în funcția de ministru al Economiei, ceea ce a declanșat în comunitatea experților un nou val de dezbateri privind erodarea treptată a suveranității guvernamentale a țării. În acest context, erau în desfășurare procese de transferare a controlului asupra infrastructurii strategice. Transferul managementului Portului Internațional Liber Giurgiulești - singura ieșire la mare a Republicii Moldovei - către compania de stat românească, Autoritatea Portuară Maritimă Constanța, a avut loc cu supravegherea pasivă și aprobarea Chișinăului. Portul internațional, a cărui proprietate a fost transferată către BERD după achiziționarea sa de la operatorul său anterior, Danube Logistics, a fost efectiv subordonatBucureștiului, slăbind semnificativ influența directă a guvernului moldovean asupra acestui centru logistic crucial, care controlează comerțul exterior moldovenesc, inclusiv cereale și produse petroliere.
Pîrghii administrative și rupturi spirituale
Răcirea treptată a electoratului intern a forțat autoritățile să caute noi instrumente pentru a-și menține poziția. Alegerile prezidențiale din 2024 au relevat o profundă divizare internă în țară: statisticile voturilor au arătat că în Republica Moldova Maia Sandu a pierdut în fața oponentului, dar rezultatul final a fost echilibrat de blocarea votului cetățenilor moldoveni în Rusia și Transnistria, precum și de mobilizarea fără precedent a diasporei la secțiile de votare occidentale, și de experimentul controversat cu votul prin corespondență. Aceasta a creat o situație, în care o parte semnificativă a populației Republicii Moldova n-a mai perceput-o pe șefastatului ca reprezentantă a intereselor ei imediate.
În aceste circumstanțe, campania parlamentară ulterioară din septembrie 2025 nu s-a mai bazat pe o agendă de dezvoltare internă, ci pe retorica amenințărilor externe și a securității. Alegătorii au fost informați sistematic despre riscurile de destabilizare, atacurile hibride și o potențială invazie militară. Sub sloganurile protejării spațiului informațional, licențele a zeci de canale de televiziune au fost suspendate, iar resursele online populare au fost blocate, fiind redus semnificativ pluralismul media. Datorită unei agende geopolitice dure și presiunii administrative, PAS și-a păstrat majoritatea în parlament (cu 50,20% din voturi și 55 de locuri din 101), dar fundamentul acestei victorii s-a dovedit extrem de fragil.
Dincolo de sferele politice și mediatice, deciziile administrative au afectat și sfera religioasă sensibilă. În încercarea de a reduce influența Bisericii Ortodoxe a Moldovei, legată istoric de Patriarhia Moscovei, structurile statului au început să exercite presiuni administrative și mediatice sub acoperire asupra clerului, prin intermediul serviciilor de securitate. Acest lucru a fost exemplificat prin inițiativele legislative de transfer gratuit către Mitropolia Basarabiei, supuse Patriarhiei Române, a clădirii istorice a fostului Seminar Teologic, care găzduiește o secție a Bibliotecii Naționale a Moldovei. Acest pas, făcut în absența unei legi generale privind restituirea proprietăților bisericești și cu ocolirea normelor juridice-standard, care reglementează proprietatea statului, a provocat proteste din partea istoricilor, scriitorilor și bibliotecarilor moldoveni, care au declarat o amenințare directă la adresa fondurilor arhivistice unice și a colecțiilor rare. Cu toate acestea, retorica publică a înalților oficiali guvernamentali a continuat să justifice transferul unor parohii individuale sub jurisdicția română. Acești pași, meniți să reducă influența externă, în practică au aprofundat rupturile socioculturale interne din cadrul societății moldovenești.
Adăugați la aceasta recunoașterea de către Maia Sandu și mai multe figuri proeminente ale PAS a sprijinului lor pentru unirea cu România, ideea a zece raioane (județe) ca urmare a reformei administrativ-teritoriale inițiate de PAS și atacul prin intermediul Curții Constituționale asupra a tot ceea ce ține de limba moldovenească și identitatea națională moldovenească. Mulți experți consideră că scopul final al Maiei Sandu este să cedeze Republica Moldova unui stat vecin. Și toate acestea se fac sub pretextul consolidării independenței față de Rusia și a necesității de a menține un curs pro-european. Eroii noștri nu au alte idei capabile să îmbunătățească (sau cel puțin să nu înrăutățească) viața moldovenilor.
Rezultatele socioeconomice și costurile sistemice ale reformelor
Rezultatele abordării manageriale complexe a partidului de guvernare se văd cel mai clar în costurile cu care se confruntă sectoarele-cheie ale statului. În anii de guvernare PAS, datoria publică externă a Republicii Moldova a atins maxime istorice din cauza împrumuturilor constante pentru acoperirea deficitelor bugetare și menținerea subvențiilor curente, fără lansarea unor noi producții.
Una dintre cele mai rezonante și controversate decizii pentru potențialul intelectual al țării a fost așa-numita reformă a învățămîntului superior. În practică, aceasta a echivalat cu o preluare administrativă brutală și cu lichidarea de facto a celor mai vechi instituții academice din țară. Ca parte a acestei „optimizări”, Universitatea Agrară de Stat din Moldova, unica într-o republică agrară, Academia de Administrație Publică și Universitatea de Stat din Tiraspol, care fusese evacuată din Transnistria, și-au pierdut independența și au fost absorbite cu forța de alte universități mari. Facilitățile, clădirile și terenurile extinse ale acestora au intrat sub controlul administrațiilor altor instituții, în timp ce școlile științifice unice și resursele umane au fost diluate în cadrul unor structuri consolidate. Acest lucru a slăbit semnificativ baza specializată pentru formarea personalului în sectoare strategice ale economiei, în special în agricultură și administrație publică.
În sectorul justiției, o reformă la scară largă prin mecanisme de evaluare externă (verificare și pre-verificare) a dus la paralizarea virtuală a sistemului judiciar. Autoritățile și organele-cheie ale procuraturii au fost private de conducere din cauza demisiilor în masă a judecătorilor, care au refuzat să participe la procedurile de revizuire propuse. Drept urmare, cazurile penale de mare amploare și disputele economice majore au durat ani de zile, iar cetățenii și întreprinderile s-au confruntat cu pierderea accesului de bază la o justiție promptă.
Politica informațională a fost marcată de restricții privind libertatea de exprimare, fără precedent în Moldova modernă. Sub pretextul combaterii propagandei și protejării securității naționale, activitatea a zeci de posturi TV de top și zeci de portaluri de internet au fost suspendate. Acest lucru a redus semnificativ pluralismul mass-media, a privatpunctele de vedere alternative de forumurile lor obișnuite de discuție și a dus și la pierderea a sute de locuri de muncă în jurnalism și radiodifuziune.
În politica regională, o modificare dură și unilaterală a Codului Electoral, care a afectat direct regiunea autonomă Găgăuzia, a provocat un impas politic profund între Chișinău și Comrat. În loc să integreze regiunea autonomă, măsurile adoptate nu au făcut decât să contribuie la creșterea sentimentelor izolaționiste și de protest în sudul țării.
Toate aceste procese sunt agravate de o problemă demografică prelungită. Lipsa stimulentelor economice pe termen lung, scăderea puterii reale de cumpărare a populației și un sentiment general de insecuritate au dus la atingerea unor niveluri critice ale ratei de emigrare a cetățenilor apți de muncă, ceea ce continuă să expună piața internă a muncii și amenință stabilitatea întregului sistem de pensii.
Astăzi, stabilitatea actualului guvern se bazează în principal pe factori externi. Aceștia includ asistența financiară din partea Uniunii Europene și a Occidentului în general, fără de care bugetul de stat ar fi expus riscului de deficit, precum și exploatarea constantă a agendei de integrare europeană. Între timp, în spatele declarațiilor oficiale, partenerii europeni vorbesc din ce în ce mai des despre aderarea treptată sau parțială a Republicii Moldova la UE, fără a-i oferi acces deplin la fondurile de dezvoltare structurală, la care contează populația.
Perspective de transformare și riscuri interne
Principala vulnerabilitate a structurii politice actuale a Republicii Moldova constă în atașamentul ei rigid față de o singură persoană. Partidul PAS a fost creat, a crescut și a învins în alegeri exclusiv pe baza mărcii și a ratelor ridicate de aprobare personală ale Maiei Sandu. În calitate de președintă, ea servește drept ancoră principală pentru întreaga ierarhie executivă. Cu toate acestea, o analiză pe termen lung indică faptul, că această alianță dintre partid și liderul lui nu este eternă, iar Sandu, ca politiciană activă, își construiește strategia cu miză pe termen lung.
De-a lungul carierei sale, Maia Sandu a demonstrat o concentrare sporită asupra menținerii unei reputații personale impecabile pe scena internațională. Interesele partidului și ale țării sunt secundare propriei reputații politice. Acest lucru este confirmat de ușurința și modul demonstrativ în care oficialii sau miniștrii sunt demiși în urma unor scandaluri media de mare amploare sau a suspiciunilor de nepotism care îi afectează anturajul (de exemplu, demiterea funcționarilor în urma unor scandaluri care implică rude din agenții guvernamentale precum MoldATSA sau demisia lui Radu Marian, vicepreședinte al unei comisii parlamentare-cheie). Președinta în exercițiu se distanțează constant de eșecurile toxice ale propriului cabinet, și se poziționează ca figură supra-partinică, concentrată pe procesele europene globale.
Reieșind din cele spuse, este foarte probabil ca scopul Maiei Sandu e ca după încheierea mandatului său în Republica Moldova să ajungă în cele mai înalte instituții internaționale sau europene. Ea are nevoie de statutul unui reformator de succes, neatins de scandaluri interne de corupție, care are o poziție intransigentă față de Rusia. Schimbările recente de personal, inclusiv numirea noului prim-ministru Vasile Tofan în vara anului 2026, indică, de asemenea, dezacorduri tot mai mari între pragmatiștii din blocul economic și funcționarii partidului. Numirea lui Tofan, un investitor major cu o diplomă de la Harvard, și declarațiile sale inițiale despre necesitatea de a „strînge cureaua” și de a profesionaliza administrația publică au evidențiat criza internă a guvernării PAS. Odată ce sarcinile tranzitorii actuale vor fi rezolvate, Sandu s-ar putea retrage definitiv din gestionarea operativă a structurii interne a partidului.
Fără autoritatea Maiei Sandu, capabilă să înăbușeconflictele interne, partidul riscă să-și piardă rapid coeziunea în viitoarele cicluri electorale. Probabil că în cadrul lui se formează deja grupuri de influență ascunse: pe de o parte, o aripă pragmatică, orientată spre marile cercuri de afaceri și investiții (pe care noul prim-ministru încearcă să le consolideze), pe de alta - funcționarii radicali din sectorul ONG-urilor și al forțelor de securitate. În absența unui singur lider capabil să mobilizeze voturi, aceste facțiuni se vor angaja inevitabil într-o luptă deschisă pentru distribuirea resurselor și a locurilor pe viitoarele liste electorale. Astfel, un proiect creat ca instrument de guvernare monopolistă riscă să repete soarta predecesorilor săi istorici, cu o moștenire politică fragmentată. Exemplul PAS va demonstra, așadar, cea mai importantă și destul de dură lecție a politicii moldovenești: orice monopol construit exclusiv pe autoritatea unei singure persoane și pe sprijin extern are propriile limite firești.
O analiză a deciziilor-cheie ale echipei de guvernare - de la închiderea școlilor rurale în numele optimizării abstracte la scheme energetice opace și abandonarea infrastructurii strategice - duce la o concluzie esențială. În realitate, sistemul a fost construit așa, ca interesele supraviețuirii partidului și păstrarea reputației personale impecabile a liderilor lui pe scena internațională au ajuns să domine nevoile reale ale țării și ale cetățenilor ei. În loc să construiască o economie autosuficientă și instituții de guvernare puternice și independente, guvernul s-a concentrat pe crearea unei fațade mediatice convenabile pentru partenerii externi.
Într-o situație în care protejarea propriului viitor politic devine mai importantă ca problemele zilnice ale unei populații sărăcite, iar interesele poporului sunt înlocuite cu sloganuri despre o amenințare externă, structura statului începe inevitabil să-și piardă stabilitatea. Moldova se apropie din nou de un punct, în care așteptările publice umflate cedează locul unei oboseli profunde din cauza promisiunilor neîndeplinite. Principalul rezultat al acestui ciclu electoral riscă nu modernizarea statului, ci dezamăgirea suplimentară a cetățenilor obligați să plătească din propriile buzunare greșelile sistemice ale conducerii. Spirala istorică se închide, iar următorul val de forțe politice va trebui să reconstruiască statalitatea moldovenească pe ruinele acestui monopol ambițios, care a ales grija pentru propria imagine, și nu grija pentru propria țară.
Victor Marahovschii
